Știrile zilei – 1 martie • Roman FM - 106.6 MHz
Menu

Știrile zilei – 1 martie

Bugetul local nu mai oferă bani pentru utilitățile bisericilor
Bisericile din Roman nu vor mai primi bani de la Primărie în acest an pentru plata utilităților. Primarul Lucian Micu a propus Consiliului Local retragerea articolului 1 din proiectul de hotărâre prin care unitățile de cult romașcane urmau să primească în total 133.000 de lei pentru plata parțială a cheltuielilor cu utilitățile. După ce se va face echilibrarea bugetelor locale, bisericile romașcane vor fi totuși finanțate de administrația locală, doar că de această dată banii vor fi alocați punctual, pentru nevoile stringente. Intenția atutorităților de a achita o parte din facturile la apă și canalizare ale a bisericilor romașcane a stârnit controverse și reacții adverse atât ale unor oameni de afaceri, cât și în mediul on-line.

Comercianții ies în pagubă la „târgul de mărțișoare”

Au plătit câte o taxă de 200 de lei pentru a participa la târgul de mărțișoare, iar acum ies în pagubă. Vânzările mici și gerul îi determină pe unii comercianți veniți la târgul din centrul orașului să-și strângă mărțișoarele și să plece acasă cu toată marfa înainte de data de 8 martie. Unii dintre comercianți te tem că nu-și vor scoate nici banii pe care i-au investit în mărțișoare, unele fiind achiziționate din alte orașe ale Moldovei. Târgul de Mărțișor a debutat pe 23 februarie și se va încheia pe data de 8 martie. Comercianții speră ca măcar în zilele următoare vânzările să meargă ceva mai bine. Paradoxal, de-a lungul timpului, mărțișorul a fost și încă a rămas un talisman menit să poarte noroc.

Alt caz de deces prin gripă, la Roman
O altă persoană din Horia a decedat miercuri, în urma unor complicații cauzate de gripă. Femeia în vârstă de 83 de ani s-a prezentat la spitalul romașcan pe 11 februarie, acuzând stări de febră, tuse productivă și stare generală alterată și a fost internată în Secția de Boli Infecțioase. Pacienta suferea de diabet zaharat de tip II și de pancitopenie. Evoluția pacientei a fost nefavorabilă, conducând la deces. Probele prelevate de la femeie au confirmat prezența virusului AH1 pandemic 09.

Tinerii, invitați la mișcare de Asociația „Mușatinii”
Centrul orașului Roman va fi pentru următoarele două săptămâni principalul punct de atracție al tinerilor și nu numai. Voluntarii Asociației „Mușatinii” au fost selectati de către o asociație din orașul Cluj pentru al patrulea an consecutiv în cadrul unei campanii care promovează mișcarea în aer liber. La aceste sesiuni de mișcare pot participa copii, tineri și romașcani care vor să fie un exemplu pozitiv pentru comunitate. Câștigătorii premiilor vor fi desemnați prin tragere la sorți în data de 16 martie 2018.

Ne așteaptă o noapte cu minus 18 grade la Roman!
Avertizarea meteo de vreme geroasă a fost prelungită de Administrația Națională de Meteorologie până vineri la ora 20. Valul de frig va fi foarte puternic pe timpul nopților, înregistrându-se temperaturi cu 10-15 grade mai mici decât valorile normale ale acestei perioade. La Roman, temperaturile din timpul nopții vor atinge pragul de -18 grade Celsius în noaptea de joi spre vineri. Vineri și sâmbătă va ninge din nou, iar temperaturile vor ajunge la -4 grade pe timp de zi, respectiv la minus 11 grade pe timpul nopții. Începând de luni, la Roman vom avea temperaturi pozitive, de 3 până la 6 grade Celsius, dar și primele ploi ale primăverii.

Hingherii romașcani vor strânge și maidanezii din comune
Hingherii romașcani ar putea să-și extindă activitatea și în cele 27 de comune care fac parte din asociația „Roman Metropolitan”. Mai mulți primari ai comunelor din jurul Romanului și-au exprimat dorința de asociere cu societatea Municipal Locato în vederea ridicării de pe străzi a câinilor fără stăpân. Activitatea de capturare de pe străzi a maidanezilor se va face contra unei taxe ce va fi stabilită ulterior. În prezent, în adăpostul de la Roman sunt cazați 67 de câini, din care 14 au fost capturați săptămâna trecută.

Nemțean de 17 ani, prins că vindea canabis
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au reținut un nemțean în vârstă de 17 ani, bănuit de trafic și deținere de droguri de risc. Marți, ei l-au depistat pe tânărul care ar fi desfășurat activități de aprovizionare, consum propriu, dar și de comercializare de canabis către alți liceeni, conducându-l la sediul din Piatra Neamț al DIICOT pentru audieri. Ulterior, s-a luat măsura reținerii nemțeanului pentru 24 de ore, urmând ca el să fie prezentat Tribunalului Neamț cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale și tragerii la răspundere penală a celor implicați.

100 de pacienți pe zi la Urgențele romașcane
O statistică efectuată la Spitalul Municipal de Urgență Roman pe primele două luni ale acestui an arată că la Centrul de Primiri Urgențe s-au prezentat, în medie, 111 de pacienți pe zi. În ultima săptămână s-a constatat că numărul pacienților a înregistrat o mică scădere. Numărul de prezentări este foarte mare deoarece unii pacienți care se pot trata în centrele de permanență aleg să se prezinte tot la Centrul de Primiri Urgențe chiar și pentru afecțiuni ușoare.

Categorii:   Știri

Comments