Știrile zilei – 5 iunie – Roman FM – 106.6 MHz
Menu

Știrile zilei – 5 iunie

Reparații ample în scuarul din fața Hotelului
În iunie 2012, adică în urmă cu cinci ani, autoritățile locale au inaugurat noul scuar din fața Hotelului, ale cărui lucrări de amenajare au costat la acea vreme aproximativ 950.000 de lei, realizate fiind în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, un proiect cu valoare totală de peste șase milioane de euro și finanțat prin axa 1 a Programului Operațional Regional. Pentru că urmează să aibă loc vizita finală a reprezentanților finanțatorului – ultima vizită de verificare a investiției, după cinci ani de la recepția ei – sunt necesare o serie de reparații în perimetrul modernizat în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană. De aceea, reparațiile au început și în scuarul din fața Hotelului, dar și în câteva zone ale pietonalului Ștefan cel Mare, motivul realizării lucrărilor fiind identificarea unor deteriorări ale betonului amprentat. Pentru că garanția lucrărilor a fost de doi ani, reparațiile vor fi plătite din bugetul local. Acestea se vor încheia până la jumătatea lunii.

O pizzerie și un fast-food din Roman, amendate cu 40.000 de lei
Două firme din Roman – o pizzerie și un fast-food – au fost amendate, fiecare, cu câte 20.000 de lei de inspectorii de muncă după ce aceștia au descoperit la angajatorii respectivi câte o persoană care muncea „la negru”. În cadrul campaniei inspectorilor de muncă au fost verificați 39 de agenţi economici din județ, fiind constatate 32 de nerespectări ale legislației privind relațiile de muncă și 42 de deficiențe în domeniul securității și sănătății salariaților.

Oficial: 3,4 milioane de români au plecat din țară în ultimii 10 ani
Un studiu realizat de fundația Romanian Business Leaders arată că, în ultimii zece ani, 3,4 milioane de români au plecat din țară și că aceștia au trimis rudelor rămase acasă, în total, 55 de miliarde de euro. Statisticile oficiale arată că majoritatea românilor care au plecat să muncească în străinătate nu mai doresc să se întoarcă în țară. Marii angajatori din România susțin că migrația a condus la creșterea rapidă a deficitului de forță de muncă și că acest lucru este mai grav decât o criză financiară de proporții.

Dezinsecția aeriană a fost amânată din cauza vremii
Programată pentru zilele de 6 și 7 iunie, acțiunea de dezinsecţie pentru combaterea populaţiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile şi generatoare de disconfort a fost amânată din cauza instabilității atmosferice prognozate pentru perioada 5-12 iunie. Astfel, serviciile de pulverizare aeriană de dezinsecţie pentru combaterea populaţiilor de insecte se vor amâna până la o dată ce va fi comunicată ulterior, astfel încât posesorii de familii de albine sau posesorii de animale sensibile să le poată adăposti în timp util.

430 de copii au beneficiat de gratuitate în ștrand
Pe data de 1 iunie, accesul copiilor în ștrandul romașcan a fost gratuit, iar de această facilitate s-au bucurat, de ziua lor, 431 de copii. De altfel, încasările ștrandului au fost, în perioada 28 mai – 3 iunie, de 18.000 de lei, fiind vândute 1.138 de bilete. Și zona de picnic a fost solicitată de romașcani, în weekendul trecut închiriindu-se 40 de foișoare. Romașcanii s-au distrat și în parcul municipal pe parcursul weekendului trecut, 5700 de lei fiind suma încasată din închirierea hidrobicicletelor.

Ample reparații pe străzile orașului
În mai multe zone ale orașului au fost efectuate, pe parcursul săptămânii trecute, reparații ale trotuarelor și carosabilului. În total, s-au realizat astfel de lucrări pe 449 de metri pătrați de carosabil și pe 16 metri pătrați de trotuare, pe strada Mihai Viteazu, în apropierea Gării, la intersecția cu artera Roman Vest, în zona blocului 33 de pe strada Dobrogeanu Gherea, dar și în jurul Bisericii Armenești. În următoarele zile se vor realiza reparații pe strada Mihai Viteazu, strada Tirului, strada 8 Martie, strada Islazului, strada Primăverii, precum și în zona cuprinsă între sensul giratoriu și străzile Ion Nanu și Cucutei.

Bărbat din Secuieni, acuzat de contrabandă cu arme
Luni, un bărbat de 48 de ani din Secuieni a fost reținut pentru contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, respectiv pentru uz fără drept de armă neletală. Verificările inițiale au fost realizate la domiciliul acestuia în prezența soției lui, pentru că săbăoneanul era plecat în Germania. La el acasă, polițiștii au găsit muniție, o armă de tir sportiv cu calibrul de 5,5 milimetri și un pistol de tir cu aer comprimat de calibrul 4,5 milimetri, ambele cu seria ștearsă. Primele cercetări au condus la concluzia că bărbatul a trecut frontiera din Bulgaria în România cu 4 arme și muniția aferentă. Poliţiştii au confiscat armele, dar şi 30 de cartuşe de calibru 9 milimetri cu capsa de iniţiere nepercutată şi 29 de tuburi de cartuş de calibru 9 milimetri cu capsa percutată, 400 de proiectile metalice şi două dispozitive optice de ochire cu sistem de prindere pe armă.

„Făurirea României Mari”, marcată de Școala din Gherăești
Pe parcursul acestui an școlar, cadrele didactice și elevii școlii din Gherăești și-au propus să promoveze valorile și cultura românească, dar și cultivarea respectului față de istoria națională. Proiectul, dedicat Centenarului Marii Uniri, a fost încununat de un simpozion denumit „Făurirea României Mari”, desfășurat marți la unitatea de învățământ. Zeci de elevi au realizat creații literare, referate pe teme istorice, dar și mesaje pentru țară, cele mai deosebite fiind premiate. Elevii au susținut mici prezentări care au evidențiat semnificația mărețului act al uniunii naționale. În contextul Centenarului Marii Uniri, la școala din Gherăești au mai avut loc concursurile „România prin ochi de copil” și, respectiv, „Ce înseamnă România pentru tine?”, dar și o amplă acțiune de plantare de brăduți, precum și un flashmob pe melodia „Din toată inima” a formației Voltaj.

Categorii:   Știri

Comments