Știrile zilei – 27 iunie • Roman FM - 106.6 MHz
Menu

Știrile zilei – 27 iunie

Codul galben s-a prelungit, inclusiv în Neamț
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat atenţionarea de tip „cod galben” de ploi însemnate cantitativ în județul Neamț. Atenționarea este valabilă până astăzi la ora 21, fiind așteptate averse care pe arii restrânse vor avea caracter torențial și vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări ale vântului. Izolat vor fi condiții de grindină. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 30 de litri pe metru pătrat. Ploile vor continua până sâmbătă, fiind însemnate cantitativ în unele regiuni.

PS Petru Gherghel a împlinit 78 de ani
Preasfinţitul Petru Gherghel a împlinit ieri 78 de ani, iar astăzi, în ziua Sfinţilor Petru şi Paul, Episcopul Diecezei de Iași sărbătorește numele dar și aniversarea zilei sfinţirii întru Preoţie. Episcopul de Iaşi s-a născut pe 28 iunie 1940 în localitatea Gherăeşti. După terminarea şcolii generale în satul natal, a intrat în Seminarul Catolic din Iaşi, iar pe 29 iunie 1965 a fost hirotonit. Primul loc de apostolat a fost Parohia Barticeşti, în care a activat până în 1967. Pe 14 martie 1990, papa Ioan Paul al II-lea l-a ales şi l-a numit pe Monseniorul Petru Gherghel Episcop de Iaşi.

Furnizarea energiei electrice, întreruptă pentru noi lucrări în rețea
Pentru efectuarea unor noi lucrări, furnizarea energiei electrice va fi întreruptă săptămâna viitoare în mai multe localități din zona Romanului. Luni, între orele 9 și 15, va fi afectată localitatea Gherăești, iar între orele 9 și 17 se va opri furnizarea energiei electrice în localitatea Barticești, zona punctului de transformare 2. Marți, tot între orele 9 și 17, continuă lucrările în rețea la Barticești, zona punctului de transformare 2. Miercuri și joi, între orele 8 și 16, se întrerupe furnizarea energiei electrice în localitatea Ghidion și în localitatea Barticești, parțial, iar vineri, pe timpul zilei, nu va fi energie electrică doar în Barticești, pe toată zona punctului de transformare numărul 2.

Filateliștii se întâlnesc la Piatra Neamț
Asociaţia Filateliştilor Neamţ organizează, în perioada 29 iunie-1 iulie, întâlnirile anuale ale colecţionarilor. Vineri, 29 iunie, de la ora 16:00, la Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra Neamţ are loc un simpozion național de cartofilie, dar și un vernisaj al expoziției naționale de literatură pentru colecționari. Cu această ocazie, Asociația Filateliștilor Neamț marchează a 60-a aniversare. Sâmbătă, pe terasa unui restaurant din Piatra Neamț va avea loc Târgul Colecţionarilor. În premieră, la Cetatea Neamț va avea loc o primă ediție a târgului colecționarilor de filatelie și la Cetatea Neamț.

A trecut și ultimul „hop” al Bacalaureatului
Elevii de clasa a XII-a au susținut ultimele examene din cadrul sesiunii de vară a Bacalaureatului. Proba la alegere a profilului și specializării i-a orientat pe elevi spre biologie, anatomie, fizică, geografie, chimie, informatică, economie, logică, filosofie, economie, psihologie şi sociologie. Elevii au susținut că toate probele examenului de maturitate au fost mai ușoare în acest an. Rezultatele vor fi afișate în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro pe 4 iulie, zi în care vor putea fi depuse și contestațiile. Rezultatele finale vor fi cunoscute pe 9 iulie. Pentru sesiunea de toamnă, înscrierile se vor face între 10 și 13 iulie, iar cei care au avut corigențe se vor putea înscrie pe 27 iulie.

Tânără în comă, după un accident cu trei autotractoare
Miercuri seară, pe DN2-E85, a avut loc un accident rutier grav în care au fost implicate trei autotractoare și în urma căruia o tânără a ajuns la spital, în comă. Șoferul care a cauzat accidentul a fost transportat la spitalul din Roman, având un traumatism deschis în zona capului, o fractură deschisă la antebraț și una la gamba stângă. Fata de 22 de ani a ajuns la spitalul din Roman în comă de gradul II, fiind trimisă la clinica de neurochirurgie din Iași. Cel mai probabil, autorul accidentului rutier a adormit la volan. Accidentul a adâncit și criza de sânge din județul Neamț. Șoferul a pierdut mult sânge, iar aproape tot stocul de sânge din grupa A2 pozitiv de la Centrul de Transfuzii Neamț a mers la Spitalul din Roman. Viața rănitului a fost salvată, iar, după o serie de intervenții chirurgicale efectuate în cursul nopții, el a fost transferat în secția de Terapie Intensivă.

Medicii de familie au din nou bilete de trimitere
250 de medici din Neamț și-au cumpărat noile formulare de bilete de trimitere. Documentele sunt valabile de la 1 iulie. La Casa de Asigurări de Sănătate Neamț, s-au primit 600 de carnete care acoperă necesarul pe o lună, pentru toți medicii specialiști. Până la sfârșitul acestei luni, medicii pot utiliza și din tipizatele vechi, dacă mai au astfel de formulare la dispoziție, autoritățile precizând că ambele tipuri de bilete de trimitere sunt valabile până la 30 iunie.

Categorii:   Știri

Comments