Din nou, Primăria din Roman s-a răzgândit în privința punții dinspre Cotu Vameș • Roman FM - 106.6 MHz
Menu

Din nou, Primăria din Roman s-a răzgândit în privința punții dinspre Cotu Vameș

Din nou, Primăria din Roman s-a răzgândit în privința punții dinspre Cotu Vameș

După ce primarul Lucian Micu a anunțat că va face demersurile legale necesare astfel încât municipiul Roman să nu mai administreze puntea dinspre Cotu Vameș și a inițiat un proiect de hotărâre de consiliu local cu acest scop, acesta s-a răzgândit din nou. Fără nicio explicație oficială, primarul a retras de pe ordinea de zi a consiliului local, la începerea ședinței, proiectul de hotărâre referitor la renunțarea de către administrația locală romașcană la administrarea punții. În ultimele zile, așa-zisele măsuri luate de Primăria Roman privind păstrarea în bune condiții a acestui obiectiv au stârnit o serie de nemulțumiri, manifestate în special prin intermediul rețelelor de socializare.

Luni dimineață nu va fi apă în tot orașul

Compania Judeţeană ApaServ a anunţat că, în vederea executării lucrărilor de racordare a noului centru comercial la reţeaua de distribuţie a apei potabile, va sista furnizarea apei potabile luni, 10 septembrie, între orele 8 și 12 în municipiul Roman, fiind afectat întreg oraşul. Echipele ApaServ vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor într-un timp cât mai scurt şi pentru reluarea furnizării apei potabile.

Sprijin financiar majorat pentru elevi, în cadrul programului „Bani de liceu”

Guvernul a aprobat un proiect privind sprijinul financiar care se acordă elevilor în cadrul Programului național de protecție socială „Bani de liceu”. Începând cu noul an școlar, fiecare beneficiar va primi lunar, pe toata durata cursurilor, în situația respectării tuturor condițiilor legale prevăzute, suma de 250 lei/lunar, față de 180 lei/lunar cât primea până în prezent. De asemenea, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei este crescută de la 150 lei la 500 lei, pe membru de familie, dată fiind necesitatea de a corela acest sprijin cu situația economică actuală. În anul școlar precedent, peste 33.000 de elevi au beneficiat de acest program.

50 de școli din județ au toaletele în curte, iar 30 nu au nici măcar apă curentă

153 de unități școlare cu personalitate juridică și 187 de școli arondate avem în județul Neamț. La început de an școlar, 51 de școli au toaletele tot în curte, iar 32 nu au nici măcar apă curentă. Pe de altă parte, 71 de clădiri ale unităților școlare au fost reabilitate, iar sute de clădiri sunt dotate cu sisteme de pază și de supraveghere video. 50 de structuri ale unităților de învățământ din județ încep anul școlar fără autorizație sanitară de funcționare, iar cinci nu au au autorizația Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Orchestra Metropolitană București va susține un concert la Roman

În această toamnă, la Roman va avea loc un concert susținut de Orchestra Metropolitană București. Evenimentul este inițiat de Asociația Municipiilor, iar trei orașe din țară vor celebra în acest mod Centenarul României. Concertul orchestrei conduse de dirijorul Daniel Jinga va fi completat de două filme de scurt metraj. Bugetul alocat acestui proiect de Ministerul Culturii este de un milion de lei.

Plafonul pentru programul Rabla a fost majorat

Plafonul pentru programul Rabla a fost majorat cu încă 200 milioane de lei. Banii permit achiziţionarea a 30.000 de maşini noi, după ce prin prima parte a programului au fost achiziţionate 21.000 de maşini noi. Cei 700 de lei, prima de casare, pot fi suplimentaţi cu 1.000 de lei pentru maşini cu emisii reduse sau cu 1.700 de lei pentru cele hibrid. Pentru cumpărarea unei maşini electrice, sprijinul guvernamental ajunge la 10.000 de euro, în circulaţie fiind deja 500 de maşini electrice 100%.

ANRE a micșorat tarifele pentru branșarea consumatorilor la rețeaua de gaze naturale

Comitetul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE – a aprobat, joi, noile tarife de racordare la sistemele de distribuţie a gazelor naturale. Până acum, branşarea şi avizarea branşării se tarifează cu 1.500 până la 5.000 de lei, în funcţie de complexitatea lucrărilor. Noile tarife stabilite acum de ANRE sunt maximale şi pornesc de la 450 de lei pentru un debit de 10 metri cubi pe oră, ajungând la 4.500 de lei pentru un debit de 500 de metri cubi pe oră. În procesul de stabilire şi actualizare a noilor tarife, ANRE a avut, în principal, în vedere costurile reale ale procesului de racordare, urmărind totodată şi suportabilitatea acestor costuri de către viitorii utilizatori ai sistemelor de distribuţie a gazelor naturale.

Categorii:   Știri

Comments