Știrile zilei – 6 decembrie • Roman FM - 106.6 MHz
Menu

Știrile zilei – 6 decembrie

Daruri pentru nevoiași, de la motocicliștii romașcani

Membrii clubului „Moto Mușatinii” au dat startul unei campanii inedite. Ei au donat sânge pentru pacienții care au această necesitate, iar răsplata primită de fiecare donator care este membru al clubului va fi utilizată pentru achiziționarea celor necesare unor persoane nevoiașe. Campania „Moș Crăciun pe două roți” se desfășoară până pe 23 decembrie. Unul din zece pacienți care ajung la spitalele din România are nevoie de sânge sau de produse derivate din sânge. România este pe ultimele locuri în ce privește donarea benevolă de sânge, iar multe intervenții chirurgicale din țară sunt amânate din acest motiv.

Incendiu din cauza unei saltele sprijinite de… sobă

Joi dimineață, în jurul orei 11, într-o locuință de pe strada Muncii a izbucnit un incendiu pentru a cărui stingere au intervenit pompierii romașcani, cu două autospeciale. Flăcările au fost lichidate după o oră, dar bunurile dintr-o cameră a imobilului nu au mai putut fi salvate. Cel mai probabil, incendiul a pornit din cauza unei saltele care fusese lăsată sprijinită de o sobă. În această perioadă nu puține au fost cazurile în care, din cauza unor surse de încălzire, mai multe locuințe au fost cuprinse de flăcări.

Un bărbat din Tămășeni, condamnat pentru ucidere din culpă, a fost prins de polițiști

Polițiștii din Săbăoani au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Tămășeni, pe numele căruia fusese emis un mandat de executare a doi ani de închisoare. Adrian Mihoc a fost condamnat de Judecătoria Roman pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției, după ce, în martie 2015, a condus o autoutilitară pe drumul județean 201 C, iar în localitatea Tămăşeni a surprins şi accidentat mortal o femeie, după care a părăsit locul faptei.

18 milioane de lei ar urma să fie investiți în sistemul de iluminat public din oraș

Consilierii locali au aprobat documentația tehnico-economică pentru un proiect de creștere a eficienței energetice și de extindere a sistemului de iluminat din municipiu. Valoarea totală a proiectului este de 18,3 milioane de lei, din care contribuția bugetului local ar urma să fie de numai 2%. Finanțarea ar putea fi asigurată în cadrul axei 3 a Programului Operaţional Regional 2014 – 2020. În cadrul acestui proiect se propune modernizarea sistemului de iluminat stradal al municipiului prin lucrări de modernizare ce utilizează tehnologiile LED-urilor, acestea fiind cele mai economice şi ecologice soluţii de iluminat.

20 de locuințe sunt promise specialiștilor din sănătate care vin să lucreze la Roman

Un proiect privind construirea de spații de locuit pentru specialiștii din Sănătate este în atenția administrației locale. Valoarea estimată a investiției este de aproape 5 milioane de lei. Pe strada Moldovei, Agenţia Naţională pentru Locuinţe urmează să realizeze locuinţe pentru tineri, destinate închirierii specialiştilor din sănătate. Se vor realiza 20 de astfel de unități locative, iar din bugetul local vor fi susținute doar cheltuielile pentru utilități și pentru amenajările terenului.

S-a deschis “Târgul de Crăciun”

Târgul de Crăciun s-a deschis în mod oficial, iar romașcanii pot cumpăra produse alimentare, produse de îmbrăcăminte și produse specifice sărbătorilor de iarnă, de la cele 20 de căsuțe amplasate în centrul orașului. Târgul de Crăciun rămâne deschis până pe 30 decembrie. Tot în centrul orașului vă puteți bucura de serviciile de agrement oferite sau de câteva ore de mișcare pe patinoar.

Proiectul „ShoeBox” aduce bucurie și copiilor din Roman

Sute de copii din familii cu posibilități materiale reduse din zona Romanului au avut sărbători mai frumoase datorită proiectului caritabil național ShoeBox. Din 2014, proiectul ShoeBox este desfășurat de oameni cu suflet și în orașul nostru, venind în întâmpinarea celor care vor să se implice și să facă un gest frumos de Crăciun pentru copiii cărora părinții nu au posibilitatea să le ofere prea mult. Dacă aveți lucruri de prisos, puneți-le într-o cutie de pantofi și duceți-le, până pe data de 15 decembrie, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 a Colegiului Tehnic „Petru Poni”, situată pe strada Roman Vodă. De acolo, între 16 și 24 decembrie, ele vor fi împărțite în toate colțurile județului unde există copii care au nevoie de o hăinuță, o pereche de ghetuțe, caiete, cărți, jucării sau orice credeți că le-ar face micuților sărbătorile mai frumoase.

Categorii:   Știri

Comments