Știrile zilei – 08 ianuarie • Roman FM - 106.6 MHz
Menu

Știrile zilei – 08 ianuarie

Un șofer polonez beat s-a oprit cu TIR-ul pe despărțitoarele de sens din zona Gării

Un accident spectaculos a avut loc luni seară, la intrarea în centrul comercial din zona Gării. Un șofer polonez s-a oprit cu partea stângă a unui TIR pe despărțitoarele de sens din beton amplasate la intrarea în centrul comercial. Traficul rutier a fost blocat, iar șoferul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Ulterior, s-a constatat că autorul accidentului avea o alcoolemie de 0,78. Autorul accidentului a suferit câteva traumatisme minore, a rămas fără permis pentru 3 luni, și s-a ales cu dosar penal.

Garajele din zona delimitată de bulevardul Republicii, strada Smirodava și strada Ecaterina Teodoroiu vor fi desființate

Din acest an, garajele situate în zona delimitată de bulevardul Republicii, strada Mihai Eminescu, strada Smirodava și strada Ecaterina Teodoriu vor fi desființate, pentru că în acest perimetru se va aplica un nou proiect de amenajare peisagistică. În locul garajelor, posesorii de autoturisme vor putea utiliza spațiile de parcare nou amenajate. Proprietarii de garaje nu vor mai plăti impozit pe acestea din anul 2019, contractele urmând să le fie reziliate. Noul proiect de amenajare peisagistică, a cărui valoare este de peste 1,2 milioane de lei, se referă inclusiv la desființarea împrejmuirilor care nu sunt necesare, înființarea de alei și amplasarea de mobilier stradal.

Un romașcan a fost reclamat la Poliție pentru că se apucase de crescut porumbei în podul blocului

29 de sesizări ale romașcanilor au fost înregistrate la începutul acestui an de polițiștii locali. Cele mai multe s-au referit la oprirea sau la staționarea neregulamentară a unor autoturisme, precum și la depozitarea deșeurilor în alte locuri decât cele amenajate în acest scop. Romașcanii au mai anunțat Poliția Locală în cazul unei altercații dintre clienții unui restaurant de pe strada Ștefan cel Mare, în cazul unei conducte de apă care s-a spart pe strada Anton Pann, dar au reclamat și o persoană care creștea porumbei în podul unui bloc de pe strada Ion Creangă.

Puteți primi finanțări din bugetul local pentru proiecte de dezvoltare a comunității

Înainte de întocmirea bugetului local pentru anul 2019, diverse categorii socio-profesionale din oraș vor fi invitate la discuții referitoare la investițiile care sunt prioritare. Astfel de întâlniri au avut loc și în anii trecuți, iar de această dată se vor desfășura începând cu 21 ianuarie. În premieră, din acest an romașcanii vor putea prezenta proiecte personale pentru dezvoltarea comunității și vor putea beneficia de finanțarea lor din bugetul local. 200.000 de lei vor fi alocați din bugetul local pentru finanțarea acestor proiecte care trebuie să vizeze spații publice și să nu aibă caracter politic.

Peste doi ani, Romanul ar putea avea propriul sistem online de plată a taxelor și impozitelor

Grație unui proiect european, orașul Roman ar putea avea, în cel mult doi ani, un sistem propriu de plată online a taxelor și impozitelor locale. Sistemul ar urma să ofere informații personalizate privind sumele care trebuie achitate și termenele de plată aferente. Până la finalizarea implementării proiectului cu finanțare europeană referitor la informatizarea și digitalizarea activității administrației locale, romașcanii pot plăti online taxele și impozitele folosind platforma ghiseul.ro.

Dosarele pentru locuințe ANL se pot depune și se pot reactualiza până pe 23 ianuarie

Depunerea noilor dosare pentru locuințe ANL sau reactualizarea actelor din dosarele deja depuse au ca termen data de 23 ianuarie. Romașcanii care au depus astfel de dosare trebuie să reactualizeze până pe 23 ianuarie adeverința care atestă faptul că titularul dosarului deține loc de muncă în municipiul Roman, valabilă în anul 2019, precum și orice alt document care a fost emis ulterior depunerii dosarului și care dovedește o schimbare a situației titularului – ca, de exemplu, certificatul de căsătorie, hotărârea de divorț, certificatul de naștere a unui copil, respectiv actele de absolvire a unor studii. Aproape 100 de romașcani sunt în așteptarea unei locuințe ANL.

Categorii:   Știri

Comments