Știrile zilei – 29 ianuarie • Roman FM - 106.6 MHz
Menu

Știrile zilei – 29 ianuarie

Strada Mihai Viteazul va fi modernizată

Strada Mihai Viteazul, parte a drumului județean 207 A Roman – Bâra – Nistria, a trecut în administrarea directă a Consiliului Județean Neamț, ca urmare a unei decizii luate de consilierii locali în luna decembrie. Consilierii județeni vor dezbate preluarea temporară a acestei porțiuni de drum în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare. Drumul prezintă structuri rutiere diferite pe diverse sectoare, încadrate de trotuare și spații verzi care sunt deteriorate pe alocuri. Lucrările de întreținere nefiind suficiente, se impune reabilitarea întregului tronson și aducerea lui la o stare tehnică corespunzătoare exigențelor actuale.

Preoții cer bani pentru renovarea a șase biserici, dar și pentru ajutorarea unor familii din strada Fabricii

În cadrul unei dezbateri pe tema priorităților bugetului local, șase preoți au solicitat sprijin pentru renovarea a șase biserici din oraș, ajutor pentru acoperirea costurilor de întreținere a sediilor parohiilor, dar și sprijin pentru lucrările de refacere și de modernizare a Spitalului Vechi, unde investiția totală este estimată la 35 de milioane de euro. În plus, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a identificat 143 de familii din strada Fabricii care au nevoie de ajutor financiar și a solicitat alocarea de fonduri din bugetul local pentru susținerea acestora.

Planuri pentru modernizarea Pieței Mari

Bugetul local pentru anul 2019 ar urma să includă sumele necesare realizării studiului de fezabilitate pentru modernizarea Pieței Mari, dar și pentru realizarea unui pasaj subteran care să fluidizeze circulația între Hala Centrală și piață. În acest mod se încearcă rezolvarea problemei circulației intense din zonă. Soluțiile de finanțare pentru această investiție vor fi căutate după realizarea studiului de fezabilitate.

Amenzile pentru romașcanii care aruncă gunoi la întâmplare vor fi majorate

Mai multe controale vor fi realizate de polițiștii locali în zonele din oraș unde romașcanii aruncă deșeurile menajere în coșurile stradale. Zonele folosite des pentru depozitarea de deșeuri pe domeniul public vor fi în curând monitorizate video, astfel încât sancțiunile să fie date în baza unor probe care să nu poată fi contestate. În plus, consilierii locali vor supune aprobării majorarea sancțiunilor pentru cei care aruncă deșeuri în alte locuri decât cele special amenajate.

Un bar a fost reclamat la Poliția locală… din cauza mirosului

Săptămâna trecută, Poliția Locală a înregistrat 49 de sesizări, cele mai multe referindu-se la oprirea sau la staționarea neregulamentară a autoturismelor. Printre reclamațiile înregistrate s-a numărat și una privind mirosul și mizeria cauzate de clienții unui bar situat la parterul blocului 14 din cartierul Favorit. Romașcanii au mai sesizat cazuri de tulburare a liniștii publice prin muzică la volum puternic sau prin certuri între vecini, dar au reclamat o persoană care arunca resturi menajere pe geam pentru a hrăni pisicile din jurul blocului.

Doi ani și jumătate de închisoare pentru că a furat tablă pentru un acoperiș

Un romașcan în vârstă de 32 de ani a fost depistat de polițiști și încarcerat la Penitenciarul Bacău. El va executa doi ani și jumătate de închisoare pentru că, în luna martie a anului trecut, a pătruns fără drept în curtea unui imobil din oraș, de unde – cu sprijinul unui complice – a furat 70 de metri pătrați de tablă, mai multe pachete cu vată de sticlă și alte bunuri, prejudiciul creat fiind estimat la 17.000 de lei. Bărbatul a fost depistat în Roman în cursul zilei de luni.

Categorii:   Știri

Comments